Am fost atrasă de dezvoltarea personală la o vârstă mai înaintată, pentru că eram în căutare de mentori. Și știi ce se spune, că atunci când elevul este pregătit, apare și mentorul. Degeaba îmi cumpărasem cărți de dezvoltare personală, doar dădeau bine în mica bibliotecă dedicată acestui segment de viață. Atunci când EU am fost pregătită, au apărut și banii necesari, și mentorii potriviți, și alte resurse care îmi erau trebuincioase (de exemplu timpul).
Deci nu ai nicio scuză să nu te dezvolți pentru că ai o vârstă sau nu ai nevoie. Am observat în jurul meu mulți oameni care au nevoie de o schimbare, doar că nu știu. Nu știu că schimbarea este răspunsul la provocările lor, nu știu la ce persoane să apeleze, nu au ales să se schimbe, ori nu sunt încă pregătiți. Sau mai multe avantaje atunci când sunt în acea situație. Eu, de exemplu, îmi plăcea că mi se acordă atenție atunci când spuneam ce rău o duc, sau prin ce evenimente am trecut.Îmi plăcea să fac pe victima. Doar că nu așteptam să mă salveze cineva, doar aveam avantajul de a fi ascultată, de a fi în centrul atenției, mă simțeam importantă.
Când m-am dus la psiholog (care nu era în aceeași localitate cu mine, dar la care mă duceam săptămânal) atât de mult îmi reprimasem emoțiile, încât, atunci când am fost întrebată prin ce emoții am trecut, eu începeam să le descriu, în loc să le spun pe nume. Mă îndemna să îi spun prin ce emoție am trecut, nu cum se manifestă ea. Așa că, după acea ședință, am căutat și am găsit o imagine cu majoritatea emoțiilor, imagine care a devenit pentru mine ca un talisman. Citindu-le denumirile, mi-am dat seama cam ce simțeam și eu și cum să le denumesc. Pentru că emoțiile nu sunt create, ele sunt declanșate.
Prin acele ședințe mi-am ridicat stima de sine, mi-am schimbat imaginea de sine, am învățat cum să mă iubesc, astfel încât și ceilalți să mă poată aprecia la adevărata mea valoare.
Acest site a fost făcut pentru a prezenta oportunitatea de a apela la un specialist care să fie alături de tine, să te îndrume prin întrebările potrivite, prin exemplele oferite. Astfel am pregătit pentru tine:
Pachete de 5 sau de 10 ședințe de coaching (pentru că am văzut din practica mea că nu este de ajuns să faci doar câteva). Vom începe cu o mini ședință, de 30 minute, în care vom discuta despre ce dorești să rezolvi în cadrul acestor ședințe, iar dacă rezonezi cu mine, te voi programa la câte o ședință de 1 oră, săptămânal.
Modalitatea de plată este integral, iar atunci beneficiezi de încă una sau două ședințe gratuite. Ori posibilitatea de a plăti în rate, prima rată fiind de 50% din valoare, după care, înainte de a începe următoarea întâlnire, câte o rată.
Programe de dezvoltare personală, prin cursuri de 3 module sau 5 module.
Până acum am susținut cursul ”Nu lupta, nu fugi!” și ”Managementul emoțiilor”. Am în pregătire un curs despre Optimism și cum să îl creștem în viața de zi cu zi.
După absolvirea cursului de Trainer NLP, voi pregăti și cursuri prin care să învăț oamenii despre puterea cuvintelor (spuse sau gândite), despre programarea pe care noi singuri ne-o facem prin expresiile folosite.
Se folosesc pentru a scăpa de stresul cotidian, de a găsi claritate în gândire, de a te scoate din mai multe emoții negative, de a dormi bine.
Îmbinarea dintre terapie, coaching și NLP face ca ședințele cu mine să ducă într-o direcție unde nici nu te-ai gândit că poți să-ți găsești resursa necesară pentru rezolvarea unei provocări din viața ta.
Toate metodele prezentate de mine în ședințele de grup sau individuale, în cursurile susținute, sunt aplicate mai întâi pe mine, să văd ce rezultate au, cât de eficiente sunt și după aceea să le aplic și clienților mei.
Consiliere privind cariera. Întâlniri prin care îți descoperi atu-urile, punctele forte și ce îți place să faci și pentru ce meserii ești bun/ă. Pentru că atunci când faci totul cu plăcere, nu mai simți că muncești.
Modalitatea de plată este individual, pentru fiecare ședință în parte, individual sau de grup.
Consiliere în relația dintre părinte și copilul adult. Multe persoane nu știu cum să se comporte cu copilul care, deși este adult, refuză să își asume unele responsabilități. Sau părinții nu știu cum să conviețuiască cu copilul adult, care are propriile vise, propria carieră.
Modalitatea de plată este individual, pentru fiecare ședință în parte, sau în pachete de 5 sau 10 ședințe.