Salutare!
Şi bine te-am regăsit.
Dacă mi-ai răspuns la articolul anterior, îți mulțumesc. Dacă nu ai răspuns încă, aștept cu nerăbdare raspunsul de la tine.
Sper că eşti bine şi că ai reflectat asupra celor scrise în articolul anterior. Ai văzut că ți-am arătat barierele comunicării dintre tine, ca părinte, și copilul tău și cum le poți depăși. Astăzi vom merge mai în amănunt şi vom vorbi despre moşteniri.
Moştenirile primite de la părinţii noștri sub formă de convingeri, inexacte care ne limitează. Am fost condiţionaţi să facem sau să nu facem ceva. Şi pentru că foarte puţini sunt părinţii care fac cursuri de parenting, noi ceilalţi ne-am crescut copiii după modelul moştenit sau văzut la părinţii noștri.
Nu de puţine ori m-am aflat în situaţia de a mă gândi că aplic asta sau asta pentru că aşa am văzut la ai mei sau la alţii. Şi nu puţine au fost momentele în care copilul meu a făcut aceleaşi remarci ca şi mine, când eram de vârsta lui. Asta m-a pus pe gânduri şi am început să studiez. Astfel am ajuns la concluzia că suntem de mici programaţi să facem sau să nu facem ceva.
Să îţi dau doar câteva exemple:
- nu mă mai bate la cap cu întrebările tale; (ne-au făcut să nu mai fim curioşi, creativi)
- nu am timp acum; (tu nu eşti tot atât de important ca ce fac eu acum)
- lasă-l pe tata/las-o pe mama în pace; (vezi-ţi de ale tale, nu îţi băga nasul peste tot)
- nu vreau să mai aud nimic; (nu avem ce discuta, nu mă interesează părerea ta)
- nu te gândeşti decât la tine, eşti un/o egoist/ă; (nu îţi permit să vrei altceva)
- cât trăieşti în casa mea, respecţi regulile mele; (eşti pe locul doi şi faci doar ce spun eu, nu ai dreptul la o opinie proprie)
- dacă nu îți place aici, poţi să pleci oricând (nu eşti atât de iubit încât să îți simţim lipsa)
- nu mă interesează ce vrei tu (eu sunt cel mare, adultul, şi tu doar trebuie să asculţi ce ţi se spune, nu vorbi neîntrebat).
Acum urmează partea cea mai răscolitoare: te regăseşti ca părinte spunând aceste expresii? Oare de câte ori nu le-am spus şi noi copiilor noştri? Iar acum ne întrebăm cum s-a schimbat copilul meu atât de mult, că eu, ca părinte, i-am vrut doar binele.
Eh, aici e un alt aspect, şi anume că binele nostru nu înseamnă neapărat şi binele copilului.
Cum ar fi acum, la momentul prezent, să ne punem în locul copiilor noştri, când le spuneam astfel de condiţionări? Am fi reacţionat noi diferit?
Iar acum, întrebarea provocatoare pentru tine, la care să reflectezi: care sunt convingerile tale care au dus la dificultăţile apărute în relaţia ta cu copilul?
Te rog să îmi trimiți un comentariu și să îmi scrii părerea ta, ca răspuns la aceasta întrebare.
În articolul următor îţi voi arăta că multe dintre astfel de probleme apărute între noi, ca părinţi, şi copiii noştri adulţi, se pot ameliora. Îţi voi arăta că pentru fiecare problemă apărută, există o soluţie.
Aştept un semn de la tine referitor la convingerile de care avem parte în viaţa noastră de zi cu zi. Pentru că, dacă am devenit adulţi, nu înseamnă că am scăpat de convingeri care ne limitează, sau nu înseamnă că nu îi programăm în continuare pe cei pe care îi iubim.
Ziua să îţi fie plină de soare și bucurii.
Gabriela Ștefănescu
Master Coach şi consilier în relaţiile părinte-copil adult