Salutare
Sunt Gabriela Ștefănescu, Master coach și consilier în relațiile dintre părinți și copii.
Atunci când am terminat cursurile Școlii de coaching, am văzut ce oportunitate mi s-a arătat. Și anume că îi pot ajuta pe ceilalți oameni să treacă mult mai ușor prin diferitele provocări apărute în viață. Adică să câștige timp și să nu își mai macine sufletul cu emoții dăunătoare, într-un cuvânt să se bucure de viață.
La momentul în care conflictul dintre mine, ca adolescentă, și tatăl meu a escaladat, nu m-am gândit nicio clipă că durerile, stările, emoțiile prin care treceam, îmi vor ajuta mai târziu pentru a-i scoate la liman și pe alții.
Daca cineva mi-ar fi spus atunci că astea toate vor forma fundația pentru ceea ce voi face mai tarziu, cred că i-aș fi răspuns “du-te nene de-aici, ai luat-o razna, bați câmpii”.
La vârsta adolescenței ai vise, ai idei mai năstrușnice sau nu, ai aspirații care nu sunt la fel cu cele pe care ți le-au “atribuit” părinții tăi. Părinții încă sunt învățați să-ți impună limite, să-ți impună părerea lor, să-ți mai taie din avântul tău tineresc. Pentru că ei au așteptări de la tine, copilul lor: se așteaptă să rămâi cu ei și să-i îngrijești, dacă este cazul, nu își doresc să devii autonom, să fii pe propriile tale picioare, pentru că asta înseamnă că nu mai ai nevoie de ei și principalul rol al lor de părinți, se încheie.
Mi se dădea să aleg: ori continui la liceu cu note mari, ori mergi la o fermă și te angajezi, să aduci bani în casă, pentru că și așa suntem mulți (4 copii și 2 părinți).
Fiind cea mai mare dintre surori, trebuia să fiu un exemplu de urmat, au fost așteptări mult mai mari de la mine decât de la celelalte surori. Eram dată și ca exemplu bun, dar și ca exemplu rău.
În anii copilăriei mele, eu în “funcția” de copil, nu aveam voie să răspund, nu aveam voie să îmi spun părerea despre vreo hotărâre a părinților mei, trebuia să respect toate limitele impuse. Un exemplu grăitor este și bătaia cu catarama de la curea, pe care am încasat-o la vârsta de 17 ani (în vacanța dintre clasa a XI-a și a XII-a) doar pentru că, dupa defilarea de 23 August, care se terminase la ora 14:30, am avut “îndrăzneala” să vin acasă cu o oră mai târziu, adică la 15:30.
Cea mai frumoasă perioadă din vacanțe era când mergeam la bunicii de la țară, unde făceam și treabă, dar ne și distram. Acolo am fost eu cu un văr puțin mai mare ca vârstă decât mine, la discotecă. Eram clasa a VIII-a și eram bucuroasă că puteam merge la o petrecere de tineri.
Eh, dar stai să vezi ce am “pățit” cand m-am măritat. Povestea asta ți-o scriu în cel de-al doilea articol.
Să ai o zi excelentă!
Gabriela Ștefănescu
Master coach și consilier relații părinte-copii